Fiecare obiect spune o poveste

Un alt proiect al Rețelei Naționale a Muzeelor dedicat storytellingului s-a derulat în anul 2011: Fiecare obiect spune o poveste. El a cuprins un atelier de creativitate pe probleme de storytelling în muzee, la castelul Szentkereszty din Arcuș (jud. Covasna). Muzeografii și-au însușit tehnici de deconstrucţie a poveştilor şi de interpretare dramatică a spaţiilor şi obiectelor de patrimoniu muzeal, împărtăşite de un actor profesionist. S-au analizat studii de caz privind practica storytellingului în muzee și metode de interpretare a unui obiect.