Un proiect de teatru de umbre deosebit la Muzeul Literaturii din București (4-5 iunie 2013)

teatru de umbre MNLR
„A FOST ODATĂ CA NICIODATĂ” este un eveniment unde trei basme din ţări diferite prind viaţă prin intermediul teatrului de umbre.
Prin performance, se amintește celor care au uitat cât de interesantă, magică, amuzantă şi educativă este lumea basmelor.
Se încurajază copiii (dar şi adulții) să exploreze basmele mai mult, citindu-le. Din păcate, nu toţi copiii au acces la cărţi. Pentru a schimba acest lucru, sau cel puţin pentru câţiva dintre ei, se vor strânge cărţi în cadrul acestui eveniment.

În locul biletului de intrare doritorii vor aduce o carte pentru copii. Cărţile donate vor ajunge la copiii din spitalele din Bucureşti, pentru ca şi ei să se poată bucura de lumea basmelor.

Eveniment realizat de:
Aleksandra Siljanoska, Lina Bartaševičiūtė, Gosia Sendek, Aida Markeviciute, Raphaela Meister, Pedro Costa, Maria Costa, Marissa Radogna, Eliise Selisaar, Noemi Cristescu, Volkan Yuca, Britta Traenkler, Miriana Squillaci and Maxime Francais.

A FOST ODATĂ CA NICIDATĂ este un eveniment organizat ca parte a proiectului „Running on Pages” (Alergând printre rânduri), realizat în colaborare cu A.C.T.O.R. – Asociaţia Culturală pentru Teatru şi Origami din România, susţinut de Youth in Action (Tineret în acţiune) şi de Muzeul Naţional al Literaturii Române.

„Împărtăşeşti poveşti – aduci fericire”
Echipa Running on Pages.

Advertisements
This entry was posted in evenimente, proiecte. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s